Nu am încetat să mai cred în iubire. Din contră. Am plecat dintr-o lume agitată și am stat 5 luni mai mult cu gândurile mele și ce crezi? Am învățat să mă iubesc.
Nu sunt așa rău cum credeam. Nu sunt eu frumusețea de pe pământ dar am vorbele la mine, uneori am glume bune. Bine acolo nu trebuia să mă îmbrac, aici este mai complicat pentru că încă mă îmbrac prost (deviez de la subiect, știu).
Am realizat că cel mai important lucru este fericirea. Indiferent în ce formă vine ea. Că ești fericit când ai bani, când ai faimă și lista poate continua. Eu am descoperit că fericirea pentru mine înseamnă iubire… necondiționată.
Cred și știu că am să o întâlnesc, că o să mă lovească tare fără ca eu să mă aștept, cel mai probabil pe o bancă într-un parc, la lumina obscură a unui felinar vechi. Cred că ea există. Exact așa cum cred eu că este: frumoasă, cu pielea mișto, un păr frumos, un zâmbet perfect, cu glume bune, deșteaptă, muncitoare și clar mult mai rațională ca mine (altfel vom muri de foame).
Cred că ceea ce eu îmi proiectam în gând de atâta timp există și dacă o să fiu atât de norocos să o și întâlnesc am datoria față de mine să fac tot.
Până aici totul mișto, însă ce este diferit față de ce era înainte este că, de data asta sunt aici, sunt pregătit să mă iau la trântă cu orice vine să mai strice povestea.
Am realizat că nu merge cu jumătăți de măsură. Eram prost și înainte, acum în schimb sunt antrenat, sunt odihnit, sunt pregătit de orice. Tot ce am nevoie este ca ea să aibă încredere în mine.
Am învățat cât de puțin am nevoie pentru a trăi, am înțeles că datoria mea este să dau tot ce știu și că Dumnezeu are tot timpul o cale.
Dacă tu ai fost mai norocos ca mine și ai întâlnit-o, dar ai fost prost să nu faci tot să o ții acolo, suna-o acum!