Welcome to Alpe Adria!

Weekendul ăsta am participat la Campionatul European Alpe Adria ce a avut loc pe circuitul de langa Bratislava.

Mi-a fost dor să mă dau cot la cot cu cei mai buni piloți din partea asta a Europei, piloți care merg incă sau au mers în Campionatul Mondial.
Din păcate, anul acesta nu a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei, după căzătura din primăvară nu am reușit cu adevărat să revin la forma în care eram anul trecut. Nici eu, nici motocicleta.
Dar nu îți povestesc aici despre ce am făcut eu acolo din punct de vedere tehnic și te las pe tine să te uiți pe rezultate, dacă te interesează.
De ce îmi era dor de fapt, era atmosfera aceea minunată pe care o găsești în padock. Și aici vorbesc de la opulența pe care o afișează echipele mari până la simplitatea cu care vin pentru prima oară piloții noi și pe care se vede atât de ușor bucuria că sunt acolo.
Am spus-o și o mai spun încă odată, prima oară când eu am ajuns în acest campionat eram atât de bucuros că am reușit să mă calific în cursă încât nu conta că eram alt 46 le-a din 46.
Momentul startului a fost extraordinar deoarece eram atât de departe de semafor încât am plecat doar pentru că i-am văzut pe cei din față plecând.
Nu știu dacă ai fost la o etapă de campionat mondial dar îți recomand ca în timpul vieții tale de motociclist sau pasionat de motociclete să bifezi măcar o etapă din acest campionat.
E simplu, oamenii, acolo, chiar sunt relaxați (exceptând momentul în care sunt antrenamente sau curse) iar padocul devine un loc mega prietenos unde oamenii sunt foarte calmi și deschiși.
Mai jos, pun câteva poze pe care eu le-am făcut, în speranța că anul viitor o să ne întâlnim pe-acolo.

Asfalt să avem!

Adaugă comentariu