Ezit să fac asta de câteva zile, pentru că aș da prea multă importanță, dar poate e bine de știut.
Nu o să mă ascund și o să recunosc că ceea ce urmează să zic se datorează remarcilor unor oameni ce nu mă cunosc, lucru care în general mă distrează, însă acum tind să cred ca poate ar trebui să zic ceva, poate nu doar în numele meu ci și al altor sportivi foarte buni în ceea ce fac dar care ajung interesanți doar când este vorba de vreo cancaniadă.
Eu am înțeles acum ceva timp că sportul, exceptând fotbalul, nu vinde. Ceea ce se traduce și prin faptul ca în ochii publicului, adevăratele valori sunt înlocuite de obicei de către domnișoarele care adoră să se dezbrace și așa-zișii bărbați care sunt dispuși să își pună cenușă în cap.
Acum, revenind, singurul lucru care îmi lasă un gust amar, deși poate e mult spus, deoarece mă raportez și la cei care fac aprecierile, este că oamenii au libertatea asta, zic din punct de vedere al penibilității, să își dea cu părerea despre oameni care au făcut ceva în viața lor sau cu viața lor.
Nu doar odată am fost judecat prin prisma vieții mele (nu publică, nu sunt chiar o persoană publică, ci mai mult un simplu om care a făcut toată viața sport), viață care este ușor de accesat deoarece știrile cancan-iste sunt tot timpul mai ușor de găsit.
Și uite-mă așa, pus în fața faptului că după ce am câștigat peste 350 de premii, adică tot cam atâtea podiumuri unde a răsunat imnul României, după ce am purtat culorile României în majoritatea competițiilor importante din domeniul meu, după ce am adunat multe distincții ca cel mai bun sportiv și am purtat drapelul național la campionatul mondial în fața câtorva sute de mii de spectatori, ajung să fiu judecat prin prisma prietenilor pe care am ales să-i am aproape sau după cu totul alte criterii total irelevante.
Încă odată, mulțumesc România!