Sport vs. TV

Ezit să fac asta de câteva zile, pentru că aș da prea multă importanță, dar poate e bine de știut.

Nu o să mă ascund și o să recunosc că ceea ce urmează să zic se datorează remarcilor unor oameni ce nu mă cunosc, lucru care în general mă distrează, însă acum tind să cred ca poate ar trebui să zic ceva, poate nu doar în numele meu ci și al altor sportivi foarte buni în ceea ce fac dar care ajung interesanți doar când este vorba de vreo cancaniadă.

Eu am înțeles acum ceva timp că sportul, exceptând fotbalul, nu vinde. Ceea ce se traduce și prin faptul ca în ochii publicului, adevăratele valori sunt înlocuite de obicei de către domnișoarele care adoră să se dezbrace și așa-zișii bărbați care sunt dispuși să își pună cenușă în cap.

Acum, revenind, singurul lucru care îmi lasă un gust amar, deși poate e mult spus, deoarece mă raportez și la cei care fac aprecierile, este că oamenii au libertatea asta, zic din punct de vedere al penibilității, să își dea cu părerea despre oameni care au făcut ceva în viața lor sau cu viața lor.

Nu doar odată am fost judecat prin prisma vieții mele (nu publică, nu sunt chiar o persoană publică, ci mai mult un simplu om care a făcut toată viața sport), viață care este ușor de accesat deoarece știrile cancan-iste sunt tot timpul mai ușor de găsit.

Și uite-mă așa, pus în fața faptului că după ce am câștigat peste 350 de premii, adică tot cam atâtea podiumuri unde a răsunat imnul României, după ce am purtat culorile României în majoritatea competițiilor importante din domeniul meu, după ce am adunat multe distincții ca cel mai bun sportiv și am purtat drapelul național la campionatul mondial în fața câtorva sute de mii de spectatori, ajung să fiu judecat prin prisma prietenilor pe care am ales să-i am aproape sau după cu totul alte criterii total irelevante.

Încă odată, mulțumesc România!

Comentarii (2)

  • Bogdanel Calin

    Pe 23 august 2016 la ora 9:50

    Cum spuneai la inceput „lucru care im general te distreaza” asa sa sa si ramana parerile necunoscatorilor 💪🏻… in tara noastra motociclismul e foarte slab cotat „donatori de organe,nebuni sau vitezomani” in ochii oamenilor de rand care privesc de pe margine care nu au urcat vreodata pe o motocicleta nici macar de strada sa simta si sa vada cum se traieste pe doua roti… Asfalt sa avem si sanatate! In rest nu mai conteaza,gura lumii oricum nu poate fi astupata. Fa-ne mandrii in continuare ca avem asa o valoare in România!👏🏻✌🏻️

    răspunde
    • Florin Vasii

      Pe 23 august 2016 la ora 15:11

      Scuza-ma Catalin, eu te cunosc pentru ca sunt motociclist, si pentru ca urmaresc cat de cat motorsportul din Romania si de afara insa oamenii nu te stiu, pentru ca, asa cum zicea si Bogdanel mai sus, motocicliesmul la noi in tara este un fenomen izolat. Nu la fel de izolat ca revista Cancan sau posturile alea de TV care promoveaza incultura. Oamenii il stiu pe Liviu Varciu de acolo si te asociaza cu el pentru ca sunteti prieteni si apari in diverse ipostaze cu el. Din nou, nu il cunosc nici pe el e doar o perceptie care se extinde si asupra ta.

      Parerea mea e ce nu trebuie sa ii iei in seama. Vor exista oameni rai tot timpul si daca una dintre „calitatile” lor este si prostia, te sfatuies sa te feresti de combinatia asta.

      Felicitari pentru tot ce ai facut, tine-o tot asa si mult succes in continuare!

Adaugă comentariu