#QatarGP

A început anul competiţional în Moto GP. Prima cursă a fost în Qatar, pe nocturnă.

10431548_10208559261366549_7552145335862172449_n

Din punct de vedere al numelor prezente, noul sezon nu a adus mari schimbări în lista celor angrenaţi în bătălia pentru victorie.

După povestea ultimelor etape, pe care şi eu o cred, acum, doar o strategie de marketing, eram curios să văd ce se întâmplă în prima cursă. Au fost toate echipele în teste şi am avut tot felul de rezultate, doar că nimeni nu a simulat condiţiile de cursă, motiv pentru care niciodată n-o să dau un pronostic bazându-mă pe ele.

Clar avem 6 piloţi care îşi pot împărţi victoriile. Ei vin de la echipele de uzină:

DUCATI – Ianone şi Doviziozo
YAMAHA – Lorenzo şi Rossi
HONDA – Marquez şi Pedrosa

Am fost plăcut surprins de Maverick VIÑALES de la SUZUKI, dar am îndoieli că poate lupta o cursă întreagă la varf.

Pentru mine e clar că această cursă a fost un război al ego-urilor între Rossi, Marquez şi Lorenzo. Fiecare dintre ei având ceva de demonstrat. De aceea, cred că Lorenzo a reuşit prin această victorie să aibă un mare suport moral. A bătut ultima cursă din anul trecut (nu contează cum), a bătut prima cursă din anul acesta, are prima şansă.

Cât despre ceea ce a făcut azi,  pot spune clar că a fost strategia perfectă, a mers ceas şi a fost impecabil. Am văzut o motocicletă bine setată, cu care el a făcut ce a vrut.

Am văzut un Marquez bun, căruia nu i-a ieşit strategia aşa cum şi-a propus, dar bun. Cred că merita locul 2. Ce m-a deranjat a fost faptul că a ratat prea multe viraje, multe greşeli, dar care, sincer, nu cred că au venit din partea lui, ci, mai degrabă, cred că motocicleta nu a fost aşa cum şi-a dorit-o el.

Rossi, sincer, mediocru, mă aşteptam la mai mult, mi-ar fi plăcut să îl văd că pune probleme, el chiar avea ce demonstra. Parcă l-am văzut lipsit de motivaţie. Dar au fost şi momente în care l-am observat luptându-se cu motocicleta lui, pe fiecare frânare se vedea că depune un efort superior faţă de ceilalţi.

Dovi a fost un pic norocos, viteza superioara de pe linia dreaptă l-a pus în poziţia pe care a terminat.

Sper să avem un sezon memorabil!

Asfalt să avem !!!

1. Jorge LORENZO Yamaha SPA 25
2. Andrea DOVIZIOSO Ducati ITA 20
3. Marc MARQUEZ Honda SPA 16
4. Valentino ROSSI Yamaha ITA 13
5. Dani PEDROSA Honda SPA 11
6. Maverick VIÑALES Suzuki SPA 10
7. Pol ESPARGARO Yamaha SPA 9
8. Bradley SMITH Yamaha GBR 8
9. Hector BARBERA Ducati SPA 7
10. Scott REDDING Ducati GBR 6
11. Aleix ESPARGARO Suzuki SPA 5
12. Eugene LAVERTY Ducati IRL 4
13. Alvaro BAUTISTA Aprilia SPA 3
14. Jack MILLER Honda AUS 2
15. Tito RABAT Honda SPA 1
16. Stefan BRADL GER
17. Loris BAZ FRA
18. Cal CRUTCHLOW GBR
19. Andrea IANNONE ITA
20. Yonny HERNANDEZ COL

Comentarii (2)

  • Iulian

    Pe 21 martie 2016 la ora 9:31

    Am ramas placut surprins de Dovi, in pofida faptului ca a ales soft-soft, a reusit sa mentina un loc doi. Sunt sigur ca Ianone facea o surpriza mare daca reusea sa termine cursa. Despre Lorenzo as zice ca il vad marele favorit la campionat deoarece greseste din ce in ce mai putin atat ca tehnica cat si alegerea pneurilor. Marquez in ciuda faptului ca a gresit destul de mult si are o motoreta slaba momentan fata de Yamaha/Ducati la top speed a reusit sa prinda podiumul. De la Rossi ma asteptam la cel mult un loc 3 si parerea mea ca lipsa de agresivitate din prima cursa o sa il coste nu numai campionatul dar si locul 2 la finalul campionatului. Foarte frumoasa cursa si faptul ca Lorenzo nu a resit sa evadeze ne confirma faptul ca motoretele sunt foarte apropiate ca performante si vom avea cel mai frumos campionat.

    răspunde
  • Catalin Cazacu

    Pe 21 martie 2016 la ora 12:02

    Da, foarte bine spus Iulian !

    răspunde

Adaugă comentariu