Povestea oilor malefice

8 noiembrie, 8 dimineata si mult mai mult de 8 oi. Conduceam liniștită spre muncă, ascultând ,,O zi ca oricare alta”, de la Paraziții, ca o lady.

Eram atât de mândră că în sfarșit reușisem să văd din timp groapa aia a fiecărei dimineți, pe care oricum și de data asta ,,am luat-o”, dar măcar am văzut-o. Ei, fix ceva similar s-a întamplat două minute mai târziu, doar că oi mai văzusem, dar oi nu mai luasem!

Pur și simplu n-am anticipat ditamai turma de oi, ce după o curbă urma să țâșnească pe stradă!

Adică nu înțeleg cum din atâtea, una, mă! Una putea să dea un check-in pe DJ200, că atunci chiar că n-aveam nicio scuză. Încă o dată, nu mai deslușesc partea cu frâna, frână am pus, atât că n-am calcat-o, că nu puteau și ăștia să scoată un model de frână contact-less.

Intenție am avut, dar cred că în loc s-o calc, am pus picior peste picior și am așteptat să treacă oile strada; eu fiind în minoritate, mă simțeam cumva datoare să le acord prioritate. Toată strategia mea a picat când am vazut că în loc să treacă oile strada, treceam eu prin ele.

Am crezut că nu văd bine, apoi am crezut că nu mai știu să număr, o oaie, două oi, săreau ca fructele alea de la păcănele, doar că nu era speciala. Ca popicele… Trebuie să specific că nu am omorât niciuna, că viteza era redusă și pe la jumătatea turmei am regăsit și frâna!

Aaa, și că nu am plans după niciun fost așa cum le-am jelit pe ele degeaba. Practic, mai mult le-am împrăștiat… Eu, mai împrăștiată emoțional decât le împrăștiasem pe ele, ajung la poliție să declar evenimentul, pentru că plăcuța de înmatriculare avea curbură de pulpă și capota parcă fusese montată pe dos.

Ei, aici deja nu mai eram speriată, și când am văzut că la auzul faptului că am intrat într-o turmă de oi, polițiștii au început să râdă, m-am dezlănțuit:

– Cum ați reușit D-ră?

– Din prima, n-am mai încercat niciodată!

– Practic, ați intrat în ele?

– Să vă spun sincer, aș zice că ele au intrat în mine, dar nu-i frumos să dau vina pe ele, că-s necuvântătoare și nu se pot apăra.

– Nu le-ați văzut?

– Le-am văzut din mers și chiar am vrut să le las să treacă strada, dar cum circulam cu viteze diferite…

– Ați frânat?

– Desigur, ca la carte, în condiții de maximă de siguranță, numai când am simțit că de la cele din rândul doi, nu mai pot înainta.

Trecând peste asta, în declarație m-am chinuit să fiu serioasă, dar am ajuns la schița accidentului. Și eu care credeam că mă distrasem până atunci.

Un articol de Ioana State