Învingătorii cred în ei, atunci când oricine altcineva nu o face

0

Eu am înţeles asta în urmă cu foarte mult timp! Din când în când, o să-ţi prezint şi ţie poveşti care îmi doresc să te ajute să îţi îmbunătăţeşti viaţa. Îţi spun din experienţa personală că puterea gândului este superioară fizicului. Orice gând se poate materializa, atât timp cât tu crezi cu tărie în el. Cu o motivaţie potrivită o să poţi dărâma limite, pe care nu credeai vreodată că o să le poţi atinge măcar.

Îmi place boxul şi îl şi practic de mai bine de 10 ani, dar asta e o altă poveste. Boxul este supranumit şi sportul lorzilor.

Ce îţi povestesc acum are o încărcătură emoţională imensă, pe lângă cea motivaţională.

Este vorba despre meciul Mike Tyson vs. Buster Douglas, intitulat ca „Tyson is Back!”. Acest meci a fost şi va rămâne un meci de box istoric, care a avut loc în Japonia, la „Tokyo Dome” pe 11 februarie 1990, în care neînvinsul şi indiscutabilul campion la categoria grea, Mike Tyson, a pierdut prin knock-out, la 42-1, în faţa lui Buster Douglas. În istoria sporturilor, lupta este considerată competiţia cu cele mai mari răsturnări de situaţie.

4945a_lg

Meciul dintre cei doi a fost unul excepţional. De fiecare dată când îl revăd, trăiesc cu aceeaşi intensitate fiecare secundă. Îţi recomand şi ţie să îl vezi. Eu îţi povestesc ce s-a întâmplat în repriza a 8-a. În ultimele secunde din repriză, Mike Tyson îi administrează lui Buster Douglas un uppercut, care îl trimite pe acesta la podea, iar pe arbitru l-a făcut să înceapă numărătoarea. Doar că, până la final, rămăseseră doar 9 secunde, Douglas fiind salvat de clopoţel. Vizibil afectat, acesta încearcă să îşi revină pe durata pauzei. În acel moment, toată lumea îl vedea învingător pe Tyson, inclusiv el „sărbătorea” victoria… în gând.

258D2FC900000578-2948476-Mr_Douglas_was_knocked_down_in_the_eighth_round_but_was_able_to_-a-48_1423617140152

Doar că, Douglas a revenit în ring mai motivat, deşi îl avea în faţă pe campionul mondial (omul care venea după un meci  în care în 93 de secunde îi dăduse knockout lui Carl Williams) şi tocmai ce suferise un knock down în repriza de dinainte. Douglas a avut tăria de a crede în el şi de a deveni mai puternic decât şi-ar fi putut imagina vreodată că ar putea fi.

Ce s-a întâmplat? Câteva secunde mai târziu, Mike Tyson „dormea” pe podeaua ringului.

Unknown 2 Unknown

Ceea ce a avut cu adevărat o încărcătură emoţională puternică, şi care mie îmi răsună de multe ori în cap, a fost răspunsul pe care Douglas l-a dat la conferinţa de presă în momentul în care a fost întrebat de ziarişti: „cum ai reuşit Douglas?”.

Răspunsul lui suna cam aşa: „În urmă cu două zile, mama mea a murit. Şi, înainte să moară, ea a spus lumii întregi că eu am să-l bat pe Mike Tyson. Aveam de luat o decizie, ori mor cu mama mea, ori devin mai puternic”.

Nu ştiu ce te motivează şi nici cât de sus este obiectivul pe care ţi l-ai propus, dar găseşte-ţi „DE CE-ul” care să te facă să mergi mai departe, până nu îl găseşte viaţa pentru tine.

Doamne ajută!

Adaugă comentariu