I’ve got my visa

De ceva vreme trag de mine să mă duc să îmi iau viza de state, nu că vreau să plec mâine dar dacă aș vrea să o pot face.

Așa că vinerea trecută m-am dus la bancă să îmi plătesc taxa și să iau chitanța că cică ăsta e cursul normal, după care, fuga acasă, să completez formularul d160, un formular pe care un om normal îl completează în vreo 2 ore, eu l-am completat în 5, lucru care spune multe despre inteligența mea.

Odată trimis formularul, am făcut ce am făcut și am reușit să mă programez luni, la ora 8:30, la interviu. Pentru cei care mă cunosc știu că asta e o ora fatală pentru mine, e un fel de ora 3 pentru un om normal. Mult timp m-am gândit că e mai ușor să nu dorm deloc decât să încerc să mă trezesc la ora aia.

Normal că următorul pas a fost să îmi sun prietenii care aveau viza să îmi spună ceva secrete cum să fac și ce să fac. Concluzia generală a fost ca să mă duc cu un teanc de harți , dosare , extrase , certificate etc, lucru care a generat următorul aspect ……luni, la ora 8:30 ,trezit că printr-un miracol, eram în fața ambasadei, cu nimic în afară de pașaport. Un fel de în pielea goală dar cu mâinile în buzunar.

Ajung în contact cu omul din afara ambasadei care iți scanează pașaportul și te trimite înăuntru. Omul mă întreabă dacă am printat formularul etc. ce a mai zis el pe acolo, eu cu mâinile în buzunar mă pipai cu încredere și zic: Da, normal că am! (pe considerentul că dacă ajung în ambasadă nu mă scot ei afară că nu am nu știu ce).

Ajung înăuntru, la ghișeul unde se dădeau numere de ordine și omul mă întreabă :

El: Bună dimineața! pașaportul, formularul d160…..

Eu: Bună! pașaport am, cu formularul nu stau așa bine…….adică nu îl am, ce mai…

Diferența dintre România și o țară civilizată: El se ia de cap, mă ia de mână, mă duce la un computer, mă pune jos și mă organizează să îl scot de acolo. Rezolv și revin la rând.

El: Bun! Pozele!… Nu e bună poza din aplicație

Eu: pai nu am……..(eu punând în aplicație un selfie din club , cumva mi s-a părut ok…)

Mă ia omul de mână, mă duce la un aparat foto, mă lasă sa mă organizez și reușesc să trec și peste asta.

Ajung la interviu iar în timp ce așteptam la rând, 5 oameni din față nu au reușit sa treacă, lucru deloc încurajator. Dar eu, cu inconștiența mea tipică, nu m-am lăsat descurajat.

Doamna: Când doriți să mergeți în USA ?

Eu: Păi nu știu, că nu am viza. Dacă o să am viza, o să mă gândesc serios la plecare.

Doamna: Corect! dar cât ați vrea să stați?

Eu: Pai nu știu, dacă îmi place aș sta ceva, dacă nu, o să vin repede acasă.

Doamna (ușor distrată de mine): Cine plătește?

Eu: Eu! Doamne, cine altcineva?!?!

Doamna: OK, i’ve got your visa!!!

Acum nu știu dacă eu sunt un exemplu bun sau dacă așa trebuie făcut dar la mine a funcționat și îți promit că dacă ajung, filmez tot, facem caterincă!

Viză să avem că asfalt găsim!