Dragoste înseamnă prostie

Poate exprimarea e mult prea dură, dar vremurile de azi sunt unele care fac ca poveștile de dragoste pe care le-au avut bunicii noștri să pară filme science fiction.
Aud în jurul meu tot felul de oameni(atât femei cât și barbați) care se plâng că nu găsesc jumătatea, că nu găsesc pe cineva pe care să-l iubească, lângă care să fie fericiți.
E complicat să iubești cu cap – dacă e să mă întrebi pe mine, imposibil. Cred că singura iubire cu adevărat fermecată este aceea în care inima vrea controlul complet al creierului tău .
Pe vremuri, iubeam ca proștii, nu știam să ne uităm pe Facebook, să vedem cine a dat like, cine a comentat, unde și-a dat check in. NU aveam Whatsapp să vedem la ce ora ai fost ultima oara online, daca ai vazut mesajul si nu ai raspuns in 5 milisecunde . Cred cu adevărat că ăsta e secretul, că atunci când îl alegi pe fermecat să fii all-in acolo, să nu ai 1000 de gânduri, să nu dai azi înainte și mâine înapoi.
E clar, cu cat înaintezi în viață, cu cat treci prin mai multe, ești o sumă a întâmplărilor care, vrei, nu vrei, își lasă amprenta asupra ta.
Nu mai poti iubi, nu mai poti să ai încredere deplină, defapt nu mai poți să fii atât de prost că te-ai ars și, involuntar, nu mai poti iubi la intensitatea cu care o făceai anterior.
În principiu, nu știu ce să zic ca e mai bine: să fii prost și să iubești? sau să fii cerebral și să vezi realitatea, care nu tot timpul te va face fericit?
Fă ce crezi, dar fii fericit. Merită! Și încă e la modă…