Donez Bulldog Englez (pamflet)

Am găsit acest anunț și nu aveam cum să nu vă arăt și vouă. Am și eu același specimen:

Donez un bulldog englez in virsta de 10 ani. Îi foarte prost, probabil cel mai prost cîine pe care l-ați putea avea. Îl cheamă Diesel. Mai multe despre nume la punctul 6.

1. Se pișă în casă aleatoriu. Preferă pe frigider sau pe mașina de spălat. Nu îl puteți dezvăța de asta, încerc de cinci ani. Speranța moare ultima, da’ moare și-aia.

2. Nu-i agresiv cu oamenii, numa’ cu stăpînu’. Dacă îl bruschezi sare la tine. Dacă nu-i convine ceva iarăși sare la tine.

3. Îi alergic. Trebe hrănit cu mîncare specială, de 24 de lei kilu’, altfel tot pe la medici umblați.

4. Îi hiperactiv sexual. E atras de orice mișcă: pisici, pui de orice etc. Nu poți face sex cu el în cameră că insistă să participe. Într-un mod violent. Dacă îl închizi afară din cameră se duce și se pișă pe frigider de ciudă. Sau pe mașina de spălat. Cu toate astea, din singura montă la care-a participat n-a ieșit nimic din toată osteneala. E tătic, da’ noroc cu eprubeta.

5. Îi foarte foarte încăpățînat. Nu te poți înțelege cu el. Face numa’ ce vrea, și vrea numa’ tîmpenii.

6. Sforăie înfiorător. De aia și numele. Nu poți dormi cu el în cameră. Dacă îl scoți afară, vezi punctul 4.

7. Nu vrea să iasă afară, tre să-l tragi cu forța. Urlă trecătorii că brutalizezi cățelul. Din astea…

8. Îi haios. Te rîzi toată ziua de fața lui. Cam aia de fapt îi unicul plus al lui. Și ăla că nu mai are de trăit mult.

Dacă vreți așa pacoste dați un mesaj. Nu îmi trebe nimic numa’ să-l luați. Nu răspund la numere necunoscute că datorez bani.

Eu nu îl dau pe al meu… ÎNCĂ!

Comentarii (1)

  • Cristian

    Pe 25 februarie 2019 la ora 11:27

    Am ras cu lacrimi….. Sa te apuci de scris !!!

    răspunde

Adaugă comentariu