Cum e și cu mersul ăsta prin ploaie

Văd de multe ori la circuit, piloți care sunt buni, chiar rapizi dar când vine vorba despre o cursa pe ploaie nu dai de ei pe pistă sau prin padock.

Până la un punct pot înțelege asta, e de 10 ori mai dificil decât pe uscat, ba chiar trebuie să uiți multe din lucrurile care le făceai pe uscat, dar dacă vrei să fii pilot trebuie să faci și asta .

Așa că fii atent aici :

  1. trebuie să înțelegi că mersul pe un asfalt ud necesită toată atenția ta, ceea ce funcționat de 10 ori până atunci nu neapărat funcționează și a 11-a oară.
  2. cu cât ești mai drept cu atât ești mai „safe”, înclin-o doar cât e în zona de siguranță și, de preferat, pe accelerare nu pe frână.
  3. frânarea e invers față de atunci când ești pe uscat, adică slabă la început și, progresiv, poate crește în putere dar niciodată la nivelul disperării și de a bloca roata.
  4. accelerarea trebuie să fie foarte sensibilă și cu mențiunea că nici atunci când motocicleta este dreaptă aderența nu este perfectă.
  5. nu bruschezi motorul și stai pe el exact ca și pe un cal, adică nu relaxat ci încerci să pui cât mai puțină greutate de-a ta pe el.
  6. eviți bălțile, pentru că poate știi de la masină ce înseamnă acvaplanare, doar că la motocicletă îți dă instant KO.

contiraceattack-rain-product-picture-data

Există cauciucuri de ploaie, ele sunt chiar bune doar că nu fac minuni. Ceea ce trebuie să știi despre ele este că spre deosebire de cele de uscat, nu funcționează bine la temperaturi ridicate, adică nu le bagi la încălzit la 80 de grade cu încălzitoarele și dacă pe jos începe să se usuce, nu e rău să cauți locuri unde să le răcorești, adică porțiuni de asfalt umed.

Ud, uscat, asfalt să avem!

IMG_0143 IMG_0144 IMG_0145 IMG_0146

Adaugă comentariu