Captain vs. Cop… Airport Control 
Spre „mândria” mea, eu am început să călătoresc cu avionul acum vreo 4 ani. Până acum frica de înălţime şi de moarte au avut câştig de cauză. Adică, pot să merg cu 300 km/h fără probleme, dar dacă mă pui pe un scaun e deja mult. De aici şi ura mea pentru perioada când mama spăla perdelele şi eu trebuia să le pun la loc.
Odată cu primul zbor am reuşit să îmi elimin şi nişte mituri, gen:
- dacă pică pasărea cu noi, eu mai norocos din fire poate scap… nu, nu scapă nimeni clar.
- dacă pilotul are o zi proastă cum facem…
Legat de această poveste, am asistat săptămâna trecută la o întâmplare cel puţin hazlie. În ziua în care am plecat în mega excursia vieţii, la Dubai, în aeroport, în acelaşi timp în care la punctul de control Teo rămânea fără toate produsele cosmetice, pe celălalt culoar trecea echipajul pentru îmbarcare.
Până aici toate bune şi frumoase, echipajul fiind controlat la fel ca şi noi. Fete frumoase… un motiv bun pentru noi să ne oprim şi să ne uităm… un pic.
Un moment interesant a fost acela în care a trecut căpitanul. După ce poliţistul l-a întors de 3 ori, pentru că punctul de control suna încontinuu, începe să îl percheziţioneze, dar la modul „hard”, nu pe genul „o sticlă de vin, 2 pahare şi o lumânare”.
La un moment dat, omul cu multă răbdare – eu m-aş fi enervat de mult, probabil stimulat de masajul corporal, a cedat şi l-a întrebat pe poliţist:
Căpitanul: Domnule poliţist… căutaţi ceva anume? E cam mult!
Poliţistul: Îmi fac datoria, dacă aveţi cumva un cuţit la dumneavoastră?!?
La care căpitanul a venit cu răspunsul, care sper că l-a făcut pe poliţist să îşi dea demisia a doua zi, sper eu:
Căpitanul: Pe bune??? Am topor în cabină… deci?
Ulterior, am aflat că aşa e, fiecare avion are în cockpit un topor.
P.S: revin cu povestea din Dubai, doar că mi-e teamă de ceea ce urmează să scriu acolo.
