Angajatul modern
Nu e un secret pentru cei din zona Timișoarei că, mai nou, afacerile noastre au ajuns să depindă de starea angajaților noștri. Ca în majoritatea afacerilor, dealtfel.
Și aici nu mă refer la faptul cât sunt ei de competenți sau nu, ci doar de cam cât au ei chef să lucreze.
Lipsa acută a forței de muncă a făcut ca și criteriu de departajare în alegerea angajaților să nu mai fie competența lor ci doar simplul fapt, disponibilitatea de a fi prezenți.
Zilele trecute mi s-a-ntâmplat un lucru hazliu, asta dacă nu aș fi în situația de a avea disperată nevoie de forță de muncă.
Vine omul la angajare, îl iau frumos, îl poftesc în birou, îl servesc cu toate cele, îi spun omului cam ce are de făcut, vorbesc frumos, încerc să nu îl sperii.
Acuma, sincer, nici nu trebuia să trimită rachete în spațiu sau să fie doctor honoris causa.
La sfârșit, după ce prezint toată povestea, îl întreb frumos: Cam cât ai vrea tu pentru acest job?
Omul se gândește un pic, după care, răspunde.
Eu, băiat bun din fire, forțat și de împrejurari, accept toate condițiile. Lucrurile intră în normal, urmând ca el să vină a doua zi la lucru.
A doua zi îl aștept. Ce crezi? Surpriză! N-apare!
Las, las, las, după care îl sun: Păi tu nu trebuia să fii la lucru? Nu așa ne-am înțeles?
La care omul, genial, îmi răspunde: Boss m-am răzgândit, nu-mi convine salariul! Salariu pe care el îl propusese.
Inteligența mea nu duce atât. Închid telefonul și mă resemnez.