Jocul de BINGO, vrei nu vrei câştigi !

IMG_7226

Acum o perioadă de timp, pe vremea când m-am mutat în Bucureşti, am început să descopăr chestii noi. Întâmplător sau nu cam toată viaţa am fugit de jocurile de noroc, ştiind că nu sunt stăpân pe mine în totaliate şi că mirajul câştigului s-ar putea să mă lase în curul gol.

Acestea fiind spuse, cum am făcut cum nu am făcut, m-am trezit într-o sală de bingo mare, undeva pe la APACA. Prima impresie a fost că m-am întors în timp, undeva 1994.  Era un fel de muzeu al mobilei iar calculatoarele sigur puteau face senzaţie în orice muzeu al tehnicii.

De cum am intrat, eu nu chiar tinerel, mi-am dat seama că am cu cel putin 25 de ani mai puţin decât cel mai „june” jucător de acolo. Nu mă înţelege greşit, aproape că mă bucuram, în sfârşit eram tânăr din nou.

M-am aruncat într-un scaun la o masă, cu gândul să mă lansez în a câştiga bani. Eu neştiind nimic despre cum se joacă bingo dar cu o siguranţă pe mine ceva de speriat.

Vine o fată printre mese care strigă: Bilete la 2 lei, bilete la 2 lei…
Eu: Eu, eu vreau, dă-mi de 50 de lei.

Primesc ceva grămadă de bilete, un minim de informaţie cu ce am de făcut şi mă lansez în joc. Bifez cu o cariocă roz, moartea pasiunii, cifră după cifră. La un moment dat o lovesc… LINIE . Mă ridic zic numărul biletului şi primesc confirmarea că sunt norocosul câştigător.

După ce se termină jocul aştept mândru şi cu nerăbdare să vină fata să îmi revendic premiul.
Vine fata şi mă întreabă: Linie ?

Eu: Da.
Ea: 3,5 lei, poftim!
Eu: Poftim ?! Cum 3,5 lei ? Cred ca e o greşeală…
Ea: Nu, premiul de linie este 3,5 lei.
Eu: Aha… dar bingo cât e ?
Ea: A pai e mai mult, 15 lei e bingo.
Eu (realizând cam cât de prost sunt): Adică eu am cumpărat bilete de 50 de lei şi în cel mai bun caz puteam câştiga 15 lei ?
Ea (senină): Da domnul meu.
Eu: Mulţumesc!

M-am împachetat şi am rupt uşa. A nu ştiu câta încercare de îmbogăţire eşuată.

Adaugă comentariu