Ăsta sunt eu

Cred că fiecare dintre noi are o întâmplare care l-ar putea descrie cu exactitate. Eu sigur am una.

Gradul de inconștiență cu care îmi trăiesc viața câteodată, mă sperie până și pe mine.

Acum 2 ani, stăteam într-un vast apartament numit de unii garsonieră, într-un complex central, la marginea Bucureștiului, iar unul din vecinii mei era pădurea Băneasa. Luxul și opulența în care stăteam erau date, mai ales, de mega-candelabrul format dintr-un bec cu doua fire care atârnau din tavan.

22 decembrie, fac ce fac eu într-o seara și agăt televizorul cu ceva, face un salt mortal, cade și-și dă duhul. Urma Crăciunul și nu neapărat eram pregătit să îl văd doar la geam, care, apropo, la prima ninsoare era la 20 cm sub nivelul zăpezii.

23 decembrie, mă trezesc de dimineață cu gândul să îmi televizor nou. Scotocesc toate buzunarele strâng vreo 300 lei și aia e! Pun mâna pe telefon, îl sun pe un prieten mai priceput de la Timișoara (nu vreau sa ii dau numele, Florin Rusz) și îi zic:

Eu: Bă, mi-am spart televizorul, nu stau fără de Crăciun așa ca uită-te pe net un pic și vezi ce îmi găsești.

El: Ok, ce bani ai?

Eu: Păi vreo 1500-1600 lei (eu, la viața mea, toți banii, 300 lei).

Se pune omul pe căutat, într-o jumătate de oră mă sună.

El: Bă, nu am găsit nimic la 1600 dar am găsit ceva mișto la 1900.

Eu: Bă, dacă dau 1600, dau 1900 și aia e! (eu, la viața mea, toți banii, 300 lei).

Închide omul și mă sună în 10 minute.

El: Gata, l-am comandat, vine în 7 zile.

Eu: Ooooo, frână!, care parte din „nu stau singur de Crăciun fără TV” nu o înțelegi?

El: Bine, hai că mai caut!

Mă sună după 15 minute:

El: Bă, gata, am găsit unul pe stoc, mai mișto, doar că e 2500 lei.

Eu: Dacă dau 1900, dau 2500 și aia e! (eu, la viața mea, toți banii, 300 lei).

Sună omul să îl comande, doar că din momentul comenzii până când ajungea la mine dura 3 zile, chiar dacă era pe stoc. Așa că nu era nici așa OK.

Mă îmbrac să ies în oraș cu ceva treabă. Ajung pe la mall, normal, ma bag la Media Galaxy.

Găsesc TV-ul meu de 2500 aici doar că era un pic mai mult, adică 2900. Acum, dacă dădeam 2500, dau și 2900 că aia e, eu la viața mea toți banii, 300 lei.

Mă învârt pe acolo până dă un vânzător de mine și mă agață. Îi povestesc eu cam ce vreau, ce am găsit, la care omul zice:

El: Boss, am ceva pentru tine, foarte mișto, bla bla bla, 3400, dar e redus de la 4100!

Am și fața asta de prost, e ușor să mă simți că sunt ușor de prostit. Omul plusează:

El: Dar dacă vă luați ăsta, mai bine puneți niște bani în plus și îl luați pe ăsta (și îmi arata unul mai mare, mai frumos, mai bla bla bla…) și care e redus de la 5400 la 4100 pentru că e ultimul.

Eu: Acum ai și tu dreptate, o dată îmi iau TV, dacă tu zici că ăsta e ce trebuie, îl iau! (eu, la viața mea, toți banii, 300 lei).

Omul pleacă să îmi aducă cutia la TV, doar era ultimul. Am rămas acolo și în inconștiența mea tipică nu m-am gândit nicio secundă că nu am bani și cum o să fac. Tot ce gândeam era cum îl pun eu în casă, cum să mai îmi iau și un PlayStation, să mă joc pe TV-ul meu 3D.

După vreo 15 minute vine omul supărat:

Mă scuzați, vă rog, nu am cutia, nu pot să vi-l vând!

Mi-e greu să iți spun cam cât de nervos am plecat din magazin. Aveam ceva treaba în oraș așa că mi-am văzut de drum dar nu înainte să îl sun pe al meu la Timișoara să-mi caute modelul pe internet. Îi zic omului ce am găsit, la ce preț, ce și cum. Mă sună în 10 minute:

El: Gata mă, ți-am găsit, costă 4800, uite aici adresa de unde să îl iei.

Închid telefonul cu el și mă sună un prieten de la Timișoara, să mă roage să merg până la mall Vitan, să îi iau niște bani.

Asta e, zic, numai bine, merg și mănânc acolo, la mall.

Ajung la mall, iau banii și mi-o iau așa ușor spre food court, sus, la mall. Când ajung acolo văd un mare semn și o bandă care duceau exact într-un Media Galaxy. Acum, mă gândesc eu, ce rău fac dacă mă duc să vad ce e acolo.

Urc și, exact cum intru, văd un TV mare, pe un perete frumos și strălucitor. Mă pun în fața lui cu fața mea de prost și mă holbam. Nu durează mult până mă vede un vânzător și mă agață. Începe, îmi povestește ce face, cum face, cârrrr, mrrrr etc. Deja simțeam cum banii prietenului meu intră în panică la mine în buzunar, dar vin cu întrebarea fatală:

Eu: Auzi, tu dacă aveai bani, ce televizor iți luai?

El: Ăsta, clar!

Eu: Împachetează-l!

La exact 5600 de lei distanță și 4 etaje coborâte, eu, în următoarele 25 de minute, mă chinuiam să bag un TV într-un Mercedes A Class care costă considerabil mai puțin decât televizorul pe care îl înghesuiam în el.

Încă o dată, viața mi-a rezolvat problemele fără ca eu să am vreun stres cu asta!

Sunt de o inconștiență înfiorătoare, lucru care, de multe ori, m-a scutit de întrebări existențiale!

P.S.: Vestitul A Class

BreakerImage_0260f31e-7676-4e42-8ce4-4a024d8f10c5

Comentarii (2)

  • Alina Cosman

    Pe 16 noiembrie 2016 la ora 1:55

    Universul lucreaza 🙂 Legea atractiei ;)) Initial, cum ai inceput povestea… credeam ca te autoinviti pt sarbatori, la prietenul tau la Timisoara.

    răspunde
    • Catalin Cazacu

      Pe 16 noiembrie 2016 la ora 13:37

      Așa credea si el cred , ca a raspuns un pic reticient prima data 🙂

Adaugă comentariu